Având în vedere prevederile art. 48 alin. (2) și (3) din Metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2020-2021, aprobată prin OMEN nr. 5259/12.11.2019, numită în continuare Metodologie;
În conformitate cu prevederile Art. I alin. (3), din Calendarul mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2020-2021, Anexa nr.19 la Metodologie, în perioada 20 - 31 ianuarie 2020 se soluţionează cererile cadrelor didactice titulare, detaşate în interesul învăţământului, în anul şcolar 2019-2020, pentru restrângere de activitate nesoluţionată prin transfer, conform prevederilor art. 48 alin. (2) și (3) din Metodologie.
Precizări:
În urma desfăşurării şedinţelor de repartizare organizate de ISJ Arad pentru soluţionarea restrângerilor de activitate şi a pretransferărilor - sesiunea 2019, au rămas titulari cu restrângerea de activitate nesoluţionată prin transfer.
Aceşti titulari au fost detaşaţi în interesul învăţământului, în anul şcolar 2019-2020, pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate, la o altă unitate de învăţământ sau în aceeaşi unitate pe un alt post în altă specialitate dobândită prin studii finalizate, pe perioadă determinată, de cel mult un an şcolar.
Titulatura lor a rămas nemodificată, motiv pentru care, începând cu data de 01.09.2020, pot să apară următoarele situaţii:
1. se menţine situaţia de restrângere de activitate în unitatea proprie dar în unitatea în care a fost detaşat pentru nesoluţionarea restrângerii apare un post vacant sau o catedră vacantă, începând cu data de 01.09.2020 – Art. 48 alin. (2);
2. la unitatea de învăţământ de la care a fost detaşat în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate titularul, se vacantează un post didactic în specialitatea cadrului didactic aflat în restrângere de activitate nesoluţionată, în concordanţă cu documentul de numire/transfer/repartizare, cadrul didactic respectiv revine ca titular pe postul didactic vacantat, directorul unităţii de învăţământ având obligaţia să comunice în scris cadrului didactic respectiv decizia de revenire pe postul deţinut anterior intrării în restrângere – Art. 23 alin. (2);
3. se menţine situaţia de restrângere de activitate în unitatea proprie - cadrele didactice titulare, a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată prin transfer în anii precedenţi, nu fac obiectul restrângerii de activitate, în sesiunea 2020, la nivelul unităţii de învăţământ la care sunt titulare şi participă direct la etapa de transferare pentru soluţionarea restrângerii de activitate – Art. 48 alin. (4).
Conform prevederilor Art. 48, alin. (2, 3) din Metodologie, în perioada 21 ianuarie – 12 februarie 2019, este posibilă soluţionarea definitivă a unor restrângeri de activitate, rămase nesoluţionate din anii precedenţi, prin transfer la unitatea de învăţământ la care sunt detaşaţi în interesul învăţământului, respectiv prin modificarea titulaturii.
Condiţii pentru realizarea transferului:
- Titularul a fost în restrângere de activitate în anul şcolar 2018-2019;
- Titularul nu a fost transferat în şedinţele de repartizare din anul 2018, pentru soluţionarea restrângerii de activitate;
- Titularul a fost detaşat în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate în anul şcolar 2018-2019;
- Postul/catedra pe care a fost detaşat este constituit(ă) din discipline care corespund actului de titularizare;
- La nivelul unităţii de învăţământ în care a fost detaşat pentru nesoluţionarea restrângerii în anul şcolar 2018-2019 apare un post vacant sau o catedră vacantă, începând cu data de 01.09.2019, în concordanţă cu documentul de titularizare (numire/ transfer/ repartizare);
- Titularul solicită transferul, începând cu data de 01.09.2019, în unitatea de învățământ în care a fost detaşat în interesul învăţământului în anul şcolar 2018-2019, pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate;
- Consiliul de administraţie al unităţii în care este detaşat emite acordul de transfer, începând cu data de 01.09.2019;
- Consiliul de administraţie al ISJ Arad aprobă transferul conform prevederilor art. 48 alin. (2) și (3) din Metodologie.
Calendar:
- 20-22 ianuarie 2020 - titularul se adresează în scris conducerii unităţii de învăţământ în care este detaşat; dosarul se întocmeşte conform Cererii-tip;
-22-23 ianuarie 2020 - consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ hotărăşte emiterea acordului/refuzului şi comunică în scris titularului acordul/refuzul pentru transfer;
- 23 ianuarie 2020 - directorul unităţii de învăţământ comunică inspectoratului şcolar dosarele candidaţilor pentru care s-a emis acord sau refuz de transfer;
- 23-31 ianuarie 2020 - comisia județeană de mobilitate analizează documentele primite din unitățile de învățământ și întocmește lista centralizată a titularilor prevăzuți la art. 48, alin. (2) și (3) din Metodologie, pentru care se propune transferul;
- 31 ianuarie 2020 - consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar stabileşte lista finală a cadrelor didactice titulare prevăzute la art. 48, alin. (2) și (3) din Metodologie, pentru care se aprobă transferul;
- 21 februarie 2020 - Termen final pentru emiterea de către ISJ Arad a deciziilor de transfer, începând cu 1 septembrie 2020, în unitatea în care titularul a fost detaşat, în specialitatea postului /catedrei restrâns(e).
|