În data de 4 februarie 2026, la Cinema Timiș din Timișoara, va avea loc
Romanian Startup Summit, un eveniment de referință organizat de Cowork Timișoara, având ca partener Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Conferința va reuni fondatori de start-up-uri, investitori, lideri din mediul de business, precum și reprezentanți ai mediului instituțional.
Un moment central al evenimentului îl reprezintă lansarea acceleratorului Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu fonduri europene, finanțat prin Programul Regional Vest, care va sprijini antreprenorii prin mentorat specializat, workshop-uri aplicate, acces la rețele de investitori și finanțare sub formă de investiție directă.
Pentru ADR Vest, dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor reprezintă o prioritate ce va continua să se materializeze în următorii ani printr-o serie de proiecte dedicate acestora. Având în vedere relevanța tematicii evenimentului pentru acest subiect, vă adresăm rugămintea de a sprijini diseminarea acestei invitații către unitățile de învățământ liceal din județul dumneavoastră, în special către elevii interesați de tehnologie, antreprenoriat și cariere în domenii inovative.
Considerăm că prezența elevilor la eveniment le poate oferi o perspectivă valoroasă asupra oportunităților existente în ecosistemul antreprenorial și asupra parcursului unei inițiative de start-up.
Agenda conferinței include:
- paneluri cu antreprenori de succes și experți din domeniul tehnologiei și inovației,
- dezbateri privind dezvoltarea regională și inovarea,
- sesiuni de pitch susținute de startup-uri selectate,
- oportunități de networking cu profesioniști din ecosistemul antreprenorial.
Pentru înscriere și informații suplimentare, participanții interesați pot accesa formularul de participare
https://luma.com/gaor2hf1
ADR Vest
Inspectori șc. proiecte educaționale