Formatul Solve for Tomorrow a fost lansat la nivel internațional în 2010, fiind este o competiție unică prin care se încurajează gândirea inovatoare, munca în echipă și dezvoltarea unor idei de inovare socială care rezolvă cele mai urgente probleme ale comunității. Solve for Tomorrow s-a desfășurat în aproximativ 23 de țări din întreaga lume, cu peste 1,8 milioane de elevi și profesori.
Proiectul-competiție Solve for Tomorrow este adresat elevilor cu vârste cuprinse între 16-18 ani care au idei de inovare socială, care pun în evidență utilizarea tehnologiei pentru a răspunde unor provocări comunitare din domenii precum: mediu înconjurător, diversitate și incluziune socială, educație, dezvoltare durabilă.
Competiția se desfășoară în două etape:
1. Înscrierea în competiție: termen, 21 noiembrie 2024
Elevii se înscriu cu o soluție tehnologică pe care o propun pentru rezolvarea unei probleme din comunitate, din următoarele categorii: mediul înconjurător, diversitate și incluziune, educație, dezvoltare sustenabilă. Elevii se pot înscrie individual sau în echipe de maxim 5 membri. În echipă poate fi inclus și un profesor coordonator de proiect.
În această etapă vor avea loc sesiuni online de informare și pregătire adresate cadrelor didactice și elevilor.
2. Dezvoltarea soluției înscrise în competiție: 12 decembrie 2024– 13 martie 2025
Cele mai bune 25 de aplicații vor fi selectate pentru etapa a II-a a competiției, în care vor fi parcurse activități specifice pentru dezvoltarea ideilor pe baza metodei Design Thinking. Vor fi organizate sesiuni de mentorat și workshop-uri în care echipele au șansa să perfecționeze ideea lor, alături de mentori din mediul de business. Finala competiției este programată pentru 13 martie 2025. Regulamentul, formularul de înscriere și toate detaliile sunt disponibile pe pagina:
https://www.samsung.com/ro/solvefortomorrow/
Ionut-Alexandru Mihalache | Project Manager, Junior Achievement România |
www.jaromania.org
0737019815 |
ionut.mihalache@jaromania.org