Dragi elevi, stimați profesori,
În data de 24 februarie 2024, la Școala Gimnazială „Regina Maria” Arad, se va desfășura etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Lingvistică „Solomon Marcus” (clasele V – XII), în conformitate cu Regulamentului specific aprobat cu nr. 25173/07.02.2024.
Olimpiada cuprinde două secțiuni:
secţiunea de EXERCIȚIU – pentru elevii din învățământul secundar inferior (clasele gimnaziale), astfel:
o categoria A: elevii din clasele V-VI;
o categoria B: elevii din clasele VII-VIII.
secţiunea de PERFORMANŢĂ – pentru elevii din învățământul secundar superior (clasele IX – XII).
Accesul elevilor în sălile de concurs se va face în intervalul 9.15 – 9.45, în funcţie de repartizarea pe săli, atașată acestui anunț și afișată la intrarea în școală.
Candidații vor avea asupra lor actul de identitate, respectiv carnetul de elev cu poză, pentru elevii cu vârsta sub 14 ani vizat pentru anul școlar în curs.
Conform prevederilor metodologice, precum și deciziilor consiliului consultativ, respectiv ale comisiei județene care au fost transmise anterior, nu se va suplimenta lista cu elevi înscrişi sau nu se va realiza înlocuirea unor elevi cu alţii
La ora 10.00 începe proba scrisă.
Alte precizări din regulamentul specific:
Art.20 (1) La etapa județeană/a sectoarelor municipiului București, evaluarea răspunsurilor va fi efectuată de către profesorii evaluatori din Comisia județeană/a sectoarelor municipiului București de organizare, evaluare și de soluţionare a contestaţiilor, conform baremului de evaluare și notare transmis de grupul de lucru al Comisiei centrale. Evaluarea se realizează în conformitate cu prevederile art. 38-40 din Metodologia-cadru.
(2) După finalizarea procesului de evaluare, lucrările nu vor fi desecretizate. Se va face o centralizare a tuturor rezultatelor, alcătuindu-se clasamentul individual. După centralizarea rezultatelor în urma evaluării inițiale, la etapa județeană/a sectoarelor municipiului București, în maximum 48 de ore de la desfășurarea probei scrise, comisia județeană/a sectoarelor municipiului București de organizare, evaluare și de soluţionare a contestaţiilor va scana lucrările elevilor care au obținut primele zece punctaje în clasamentul individual și le va trimite, în fișiere individuale de tip pdf., însoțite de centralizatorul cu rezultatele tuturor lucrărilor elevilor participanți, la Comisia centrală a olimpiadei.
(3) Comisia centrală verifică evaluarea lucrărilor respective în concordanță cu baremul de evaluare și notare și, în termen de maximum zece zile de la trimiterea lucrărilor scanate, validează rezultatele obținute de elevi la etapa județeană/ a sectoarelor municipiului București.
Art.22 (1) După validarea de către Comisia centrală a rezultatelor inițiale de la etapa județeană, lucrările elevilor vor fi desecretizate și va fi afișat la centrul/centrele de concurs clasamentul individual, cu rezultatele în ordine alfabetică/numerică a numelor/codurilor elevilor participanți.
Prezentul anunț conține:
- tabelele cu repartizarea pe săli;
Mulțumesc și mult succes!
Inspector școlar,
prof. dr. Andreia-Nicoleta Maxim
Fişiere ataşate: |
SALA 6.pdf [121.33 KiB]
Descărcat de 271 ori
|
SALA 5.pdf [117.51 KiB]
Descărcat de 256 ori
|
|